Lavinia Pîrva a avut întotdeauna grijă la felul în care arată. În sarcină, artista s-a confruntat cu kilogramele în plus, iar imediat după ce a născut a decis că trebuie să slăbească. În cadrul unui interviu recent, partenera de viață a lui Ștefan Bănică Jr. a dezvăluit cum a reuşit să slăbească, dar şi cum reuşeşte să se menţină în formă în prezent.
La cei 36 de ani, Lavinia Pîrva este într-o formă fizică de invidiat. După prima sarcină, cântăreața s-a confruntat cu kilogramele în plus, însă a reușit destul de repede să ajungă la formele iniţiale.
În cadrul unui interviu, vedeta a dezvăluit cum reușește să se mențină în formă. Se pare că sportul, dar şi servirea corectă a meselor la ore regulate au ajutat-o în procesul de slăbire.
„M-am ambiționat și am făcut foarte mult sport… Chestia cu mâncarea nu-mi iese, pentru că eu sunt foarte pofticioasă. Cumva, asta încerc să fac. Să nu mănânc foarte mult. Ăsta este modul prin care am reușit să slăbesc și să mă mențin. În momentul în care iau 2-3 kilograme în plus, nu mai mănânc nimic după ora 5”, a declarat Lavinia Pîrva, potrivit protv.ro.
În urmă cu câteva săptămâni, Lavinia Pîrva a fost invitata lui Marius Manole la emisiunea ”Întrebarea mesei rotunde”. Partenera de viață a lui Ștefan Bănică Junior a răspuns cu sinceritate întrebărilor despre viaţa sa personală.
Astfel, în momentul în care a fost întrebată de Marius Manole care este cel mai scump lucru pe care și l-a cumpărat, Lavina Pîrva a recunoscut fără să stea pe gânduri faptul că este o persoană extrem de cheltuitoare.
”Eu sunt cea mai mare cheltuitoare în viață. Eu cred că am o problemă. Maică-mea zice: ”Măi, fetiță, tu ai o problemă, trebuie să mergem să o rezolvăm…”. Tu știi ce înseamnă să te duci să cumperi prostii așa? Eu mă duc în magazin și niciodată nu plec fără ceva, să cumpăr ceva, dar eu mai am lucrul acela acasă, înțelegi? Asta e o problemă… Să te ferească Dumnezeu să te duci în supermarket dacă ți-e foame… Eu nu cheltuiesc bani mulți pe lucruri. Toate prostiile, mult și prost. Acuma, de când este fiul meu, nu mai este loc… Acuma nu vreau să fiu ipocrită… Îți dai seama, că am și lucruri bune și scumpe, recunosc lucrul ăsta, dar nu numai asta. Adică, cumpăr și lucruri proaste și ieftine. Acum, cea mai mare sumă pe care am cheltuit-o în viața mea cred că a fost pe casă. Mi-am cumpărat o casă, dar în rest sunt un om absolut normal, nu sunt un om care epatează, un om care vrea să arate ce branduri poartă. Nu. Am și haine mai ieftine, am și haine într-adevăr mai scumpe”, a explicat Lavinia Pîrva.
Sursă foto: Instagram